Ce se întâmplă când mintea tace

De la om, vindecarea are un singur pas. Iertarea. Iert şi eliberez.

Când mintea stă liniştită, apare vindecarea sau face loc vindecării. Locul minţii e în inimă. Mintea să stea în inimă, în tăcere, în pace.Un mare ajutor pentru liniştirea minţii este observarea respiraţiei. A-ţi observa mişcarea respiraţiei în corp, a fi prezent în actul respiraţiei, face ca mintea să tacă, pentru că mutăm atenţia de pe gânduri pe respiraţie. Combustibilul minţii e atenţia pe care o dăm ei, plăcerea de gândi, de a trece dintr-un raţionament în altul. Unde e atenţia noastră, e şi energia noastră. Nu e greu de făcut şi odată cu practica intră în firesc, în obişnuinţă. Noi fiind în pace, corpul este eliberat de programele minţii şi se întoarce la funcţionalitatea perfectă cu care a fost dăruit. Îşi aduce aminte cum să funcţioneze bine, îşi aduce aminte normalul la care a fost chemat să fie. Dezechilibrul fiinţei noastre, adică dezacordurile între nevoile sufletului şi nevoile personalităţii, persistă, ele pot genera somatizări, adică de la simptome la boli, în corpul fizic. Personalitatea noastră e o structură creată de minte, adică dintr-o multitudine de măşti şi roluri pe care le-am identificat greşit ca fiind „eu“ („mine“) – în care ne-am pierdut adevărata identitate. Când personalitatea ignoră sufletul, nu-l ascultă, îl încalcă fugind de propriile temeri, nelinişti, frici, acestea vor ieşi într-un final la suprafaţă. Ele sunt aspectele din noi care aşteaptă să fie integrate, vindecate şi care nu pot fi ignorate pentru totdeauna.

O boală este în realitate doar un limbaj care ne comunică ceva, de la sufletul nostru. Poate începe cu stări, de slăbiciune, ameţeală, sufocare, anxietate, nelinişte până la somatizarea completă a unei boli în organe. Acum, în vremurile noastre, se somatizează masiv depresia. Mintea a intrat în depresie. Nemulţumirea şi neputinţa minţii de a face faţă la schimbarea cerută de suflet duc la depresie, care e un alt dezechilibru mental. E un dezechilibru al minţii, una din iluziile ei, deci să nu ne identificăm cu aceste stări. Noi suntem mai mult decât mintea noastră. Dumnezeu se află între două gânduri, acolo unde mintea tace. Ne gândim la Dumnezeu, vorbim despre Dumnezeu, ne rugăm la Dumnezeu, dar rareori *îl simțim* cu adevărat. Dumnezeu nu poate fi găsit deloc, ci doar *simțit* într-un loc în care nu mai există nici „eu”, nici „tu” – acolo unde gândurile nu sunt altceva decât o pauză, unde întreaga existență stă pe loc. Paradoxal, deși ne ocupăm mintea cu ideea de divin, nu realizăm că tocmai liniștea e cheia. Când mintea tace, sufletul prinde glas. Iar în acea liniște, între gândurile noastre agitate, poate că îl vom simți cu adevărat pe Dumnezeu, nu ca pe un concept, ci ca pe o prezență vie și veșnică.

Mintea are rolul de a ne proteja dar nu trebuie să ne identificăm cu ea. Când ea tace și e liniște ne întâlnim cu Sinele Divin.

Ce înseamnă să avem o viaţă echilibrată?

O viaţă echilibrată înseamnă în primul rând că noi suntem în echilibru. Dacă avem o relaţie bună cu noi înşine, atunci se schimbă tot ceea ce trăim, realitatea noastră, se schimbă chiar oamenii din viaţa noastră. Să nu luptăm să-i schimbăm noi pe ceilalţi. Schimbarea începe întotdeauna de la tine. Dacă relaţia ta cu sufletul tău, cu tine, cu Dumnezeu din tine e bună, atunci vei aduce armonie în jurul tău. Din noi pleacă schimbarea. Să facem lucrurile cu bucurie, lucrurile mărunte de zi cu zi, să le facem cu o altă atitudine, o altă deschidere, cu mulţumire şi recunoştinţă. Ziua de azi e tot ce avem. În clipa prezentă să aducem bucurie. Ziua de mâine nu există, dar ea depinde de ce creezi tu acum!

Sursa: Internet


 

Views: 15