Când decizi să lași ego-ul, când cad maștile pe care le-ai tot pus pentru a te proteja, descoperi Sinele tău autentic. Când afli Adevărul și lași toate să curgă fără a le mai judeca atunci te întâlnești cu Sinele Autentic. Când nu te mai plângi de anumite experiențe negative și ajungi la întelegerea ca totul se întâmplă pentru a crește, pentru Sinele tău Înalt atunci descopri Sinele Autentic. Ne construim viața ținând cont de exterior și ne afișăm cu anumite maști pentru a fi plăcuri sau validați cum de fapt așa suntem și educați de altfel să nu supăram, să nu comentăm că nu e frumos nu? Atunci când te trezești din somnul ce-l dormi descoperi Sinele Autentic și-ți dai seama că fața pe care o porți sau rolul pe care îl joci nu se mai potrivește cu menirea ta. Să ne aducem aminte când eram copii și eram atât de naturali/ autentici. Ori de câte ori acționăm din exterior și nu din interior suntem falși și ne afișăm conform exteriorului pentru a fi plăcuți si acceptați în anumite triburi de teamă să nu fim respinși. Ajungem la un punct în viață în care ne dăm seama sau poate nu, că nu evoluăm în astfel de situații, realizăm că ne îndepărtăm de Sinele Autentic având anumite rezultate cum ar fi o boală sau mai multe sau o depresie și atunci ne punem marea întrebare cum am ajuns noi acolo? Și dacă vrem și suntem pregătiți putem căuta răspunsul la întrebare sau putem să stăm în suferință și în starea de victimă care ne place tare mult și opunem rezistență la schimbare. Îți trebuie mult curaj să vrei să știi cine ești cu adevărat și să-ți descoperi Sinele Autentic. Când se întâmplă asta tot ceea ce știai până atunci, toate credințele sau mă rog, aproape toate cad. Atunci ajungi într-un punc crucial din viață în care poți să alegi dacă vrei să mergi mai departe și vrei să cunoști mai multe și să te întâlnești cu Sinele Autentic sau poți alege varianta să rămâi acolo în suferință că nu ai curajul să faci schimbarea de care ai atâta nevoie. Oo schimbarea asta! Într-un moment mai dificil din viața mea în care m-am alintat prea mult timp și nu vedeam luminița de la capătul tunelului cineva mi-a spus: “trebuie să faci o schimbare”…doar atât mi-a zis și m-a lăsat așa…atunci m-am gândit la acea schimbare dar nu înțelegeam prea mult despre ce vorbea acea persoană de cuvântul schimbare..schimbare de ce? De culoare a părului, de soț, de casă, de job și astea sunt schimbări nu-i așa? La ce anume se referea prin cuvântul schimbare? Vă spun eu la ce se referea, se referea la faptul ca sunt prea mult în Ego și deloc în voia Sinelui meu Autentic. Atunci am luat decizia să cercetez asta și să caut ce anume din ceea ce fac sau sunt nu mă conectează cu Sinele meu și unde anume m-am pierdut ca să aflu mai apoi că a contat mai mult să țin cont de exterior decât de ceea ce dorea interiorul meu. Ori de câte ori îți dorești să afli ceva și ești și pregătit pentru asta se și întâmplă. Prin meditație, conștientizare, lucru cu tine zilnic căutând în interiorul tău ajungi acolo unde trebuie. Fără muncă depusă și fără a renunța la limitări și credințe nu se poate, vă spun din experiența nu din cărți. În cărți și pe internet găsești multe informații care la început par realizabile și ușoare dar vorba aia când te confrunți cu demonii, zidurile pe care le-ai creat pentru a te proteja și umbrele din tine dai de greu ca să zic așa dar totul se așează cănd îți dai voie și ușor, cu răbdare și cu blândețe față de tine faci schimbarea de care ai atâta nevoie și n-ai vrea pentru nimic să redevii la ce ai fost pentru că te întâlnești cu Sinele Autentic prăfuit care te aștepta de atât de mult timp să-l îmbrățișezi. Unii vorbesc de noaptea neagră care vă informez că nu e doar o noapte, e o luptă continuă între cum te-ai creat și multă rezistență pe care mintea o opune la schimbare deoarece ei îi place confortul și ceea ce știe și descoperirea Sinelui Autentic, ca să nu mai vorbim de faptul că atunci când te schimbi se schimbă totul în jurul tău.

Elena H.

Views: 10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autor

sineleinalt@gmail.com

Articole similare

Paternul repetitiv de ce apare

Un patern repetitiv apare când ceva din interior cere să fie văzut: o credință, o frică, o rană, o nevoie neexprimată. Contextul...

Citește tot

Glanda pineală, ce este și care este rolul ei

Glanda pineală, numită și epifiză, este o glandă minusculă din creier, aflată sub partea din spate a corpului calos, între cele două...

Citește tot

Starea THETA, ce este și când suntem în ea

Este o stare profundă, de hipnoză întâlnită la adulți seara înante de somn și dimineața la trezire. Copii de la 1-7 ani...

Citește tot

Drumul spre vindecare și cum ajungem la el

Nu e o linie dreaptă. E o cărare cu umbre și soare, cu pași înapoi și tăceri adânci, cu lacrimi ce curăță, nu doar dor. Uneori...

Citește tot

Furia

Ce este furia? Furia este o emoție care transmite că există o situație care trebuie să fie gestionată. Reprimarea furiei nu este...

Citește tot

De ce unii oameni se plâng

Unii oameni se plâng deoarece nu au toate piesele de puzzel adunate/ vindecate. Când ai lipsuri în a fi complet ai tendința...

Citește tot